joi, 9 ianuarie 2020

În Ariceștii Rahtivani!

În Ariceștii Rahtivani!
Aici e drumul, aici e gunoiul!
Am primit la adresa noastră de email situația de salubritate publică din Ariceștii Rahtivani,la care de data aceasta nu este de vina conducerea locala.aici este vorba de nesimțirea sătenilor care aruncă gunoiul și animale moarte în pungi de plastic.
,,Este un miros de nedescris,mă miră faptul că deși este frig afară tot mai miroase,eu personal am văzut cum într-o dimineață cum o persoană a aruncat o punga plina cu porumbei morți care erau aproape în putrefacție fără nici o jenă,și plus de asta încă o pungă mare de gunoi menajer,l-am întrebat politicos dacă el consideră că este frumos ce a făcut,acesta trecând tăcut și grăbit pe lângă mine.
Vara vin tineri de șaisprezece,șaptesprezece ani și se strâng lângă canalul de apa la o piatră mare care se află pe marginea drumului și beau,doze de bere, bidoane de bere pungi de chipsuri,pungi de semințe și prezervative,am văzut și seringi care este un mare pericol pentru copii care se plimbă pe acolo.
Mi-e scârbă să trec , erau mulți oameni din comună care obișnuiau să își facă plimbările de seară cu familia,pentru că este foarte frumoasă partea aceasta a satului nostru și este perfectă pentru astfel de activități,păcat că este o zonă liniștită și frumoasă,dar și-a făcut apariția nesimțirea oamenilor,care nu au o limită de umanitate și bun simt,uni sunt complet lipsiți!
Sper ca cei de la conducerea locală să ia măsuri,să găsească pe cei vinovați
și să fie aspru amendați ca drept exemple ! ,,
Este declarația unei surse care pe lângă cele relatate ne-a trimis și fotografii
Noi ne-am deplasat la fața locului și am rămas uimiți de cele văzute!
Sunt două grămezi de gunoaie și absolut toată zona este practic așternută cu gunoaie!









marți, 4 iunie 2019

Cimitirul din Ariceștii Rahtivani arată de parcă ar fi groapa de gunoi





Ariceștii Rahtivani este o comună destul de dezvoltată cu un buget destul de bun, pentru un contract cu Rosal sau altă firmă de ridicarea gunoiului.
Azi am făcut o deplasare la fata locului să vedem despre ce este vorba,fapt în care găsim la intrarea în cimitir lângă alee,în fața și în spatele băncuțelor mai multe grămezi de gunoi...și întâmplător am dat de un domn care unicul sau fiu a murit într-un tragic accident de mașina împreună cu alții prieteni,acesta fiind înmormântat mai în spate.
Lângă mormântul copilului lor oameni fără suflet și fără bun simț arunca gunoaiele și nu unul sau două,fac grămezi de gunoi la nici 2 m de acesta.
Părinții, oameni destul de înaintați în vârstă,singuri fără nici un alt copil,pe lângă pierderea pe care au suferit-o trebuie sa îndure zilnic nepăsarea oamenilor.Nu atac religia nimănui,doar spun un adevăr,și anume ca niciunul din cei doi preoți nu au luat nici o măsură de 2 ani pană în prezent,ci doar continua să taxeze financiar oameni,cât și firmele care efectuează lucrări în cimitir fapt care nu este normal și prevăzut în lege.Și totuși în urma veniturilor lor nu chiar modeste se plâng că nu sunt fonduri pentru întocmirea unui amărât de contrat de salubritate pentru ridicarea gunoiului.Problema nu ar fi banul,problema este lipsa de bun simț și suflet Și chiar dacă ar fi să ne gândim la bani,în cele din urmă nimeni nu plătește un loc în cimitir unde să se strângă gunoiul colectiv.În concluzie părinți au fost nevoiți să pună pancarde si au dus o parte din gunoi la intrarea în cimitr, să aducă aminte oamenilor că cimitirul nu este groapă de gunoi dar și să,atragă atenția preoților cu speranța de a se face ceea ce este corect sa fie făcut. Fiind conștient de riscul de a fi amendat de lege la reclamația făcută de preoți și să aducă aminte oamenilor ca cimitirul nu este groapă de gunoi.
Dar chiar și în urma acestei inițiative oameni au rămas la fel. Din contră preoții l-au reclamat la poliție acesta riscând o amendă în timp ce pe preoți nu îi trage nimeni la răspundere,fiind responsabili de întreținerea cimitirului în totalitate.Continua să nu le pese de această situație și oare de ce?
Pentru că rezolvarea acestei probleme nu le aduce nici un profit financiar.
Dacă nici legat de locul unde vom ajunge cu toți, nu suntem oameni, atunci unde sa fim ?
Tu cum te-ai simți și ce ai face în situația de față ?









joi, 29 noiembrie 2018

Mafia preoțească

Din păcate  ei fac același lucru ca parlamentari ne fura țara, de aceea pleacă doctori și medici buni care nu au cu ce face o operație pentru ca nu sunt echipamente și un mediu în care sa își facă omu' operația cu tot ce are nevoie dar ăștia...mama lor de hoți se scaldă în mașini de lux și averi...auzi la el "dai un ban dar știi ca e ceva frumos" bai nenorocitul pai mor copii de cancer în spitale,copii care au nevoie de transplant de sânge,oameni care mor pentru simplu fapt ca nu exista aparatura sau condiții și el se lauda cu hectarele și averea inestimabila...rușine romanicilor ca admit asa ceva și ca tolerează un asemenea jeg de om care este sus pus sa ne jefuiască...dar noi suntem de vina pentru ca nu facem ceva,nu luptam pentru România îndeajuns de mult...frate sunt atâtea cazuri care ne sunt clare cu ochiul liber se observa minciuna și jaful la care România este expusa, bătrânica care ia pensie de 3 lei și mai primește doar un leu ca de...statul Roman oprește impozitele, învăţământul este unul de rahat,și plus de asta mai are și tupeul ala mare sa obiecteze ca suntem o generație de rahat...pai oare de ce pentru ca nimeni nu ne oferă condiții și ajutor sa facem ceva sa putem realiza ceva cu noi,sa nu mai depindem de nimeni,exemplu Belgia a renunțat la catalog...de ce pentru ca a realizat ca se poate ca omul sa învețe și altfel.Scoală nu însemna numai o clădire în care înveți romana și matematica restul materiilor,scoală este locul în care viata începe sa capete sens la care în orele de profesori sa învețe elevii și lecții de viata și sa deschidă ochii acestora către noi oportunități,nu ne-a rămas multe și nu avem multe dar acolo cât avem ar trebui sa îl punem în practica sa facem ceva ca nu mai merge asa...avem sângele de roman care fierbe în noi,ar trebui ca toți care au sânge de roman să ieșim în strada și sa ii nenorocim pe mafioți ăștia jegoși care nu fac altceva decât sa ne distrugă.




miercuri, 28 noiembrie 2018

Mafia BOR!

Averea Bisericii Ortodoxe Române, strânsă în numele credinței, este uriașă! Se estimează că terenurile, clădirile, pădurile deținute, depășesc ca valoare uriașa suma de 3 miliarde de euro!

Nu spune nimeni că biserica ar trebui să nu aibă surse de venit, dar lucrurile astăzi au devenint incredibile. Se susține ideea că biserica trebuie să fie puternică pentru a nu depinde de politic, dar transformarea acesteia într-un srl intra profund în conflict cu ideile creștinismului. Dacă biserica nu le respectă, atunci cine să le mai respecte și ce rost mai are existența ei?!


Moartea marelui om, Sergiu Nicolăescu, a readus în vizorul public ipocrizia şi nemernicia BOR care a refuzat o slujbă religioasă pentru Sergiu Nicolăescu... De aceea m-am hotărât să scriu despre BOR şi să arăt de câtă ipocrizie şi nemernicie dau dovadă mai marii BOR şi o mare parte din preoţii BOR. Prin popor umblă vorba că meseria de popă este cea mai bănoasă pentru că ia de la vii şi morţi, ia de la săraci şi bogaţi, ia de la copii şi bătrâni plus alte afaceri, unele necurate, altele ilegale şi/sau imorale şi în afara canoanelor BOR şi ortodoxiei...
   Pe mine, personal, nu mă miră aceste ipocrizii şi nemernicii ale BOR şi cred că pe nimeni nu va mai mira acest lucru dacă va privi pe cine au în mijlocul lor preoţii din poza alăturată şi cu cine se pupă patriarhul Daniel... Personajul despre care este vorba este ANTICRISTUL poporului român. Nu mă miră nici limuzinele cu care circulă mai marii BOR şi nu m-ar mira să aud că sunt multimilionari sau chiar miliardari în EURO... Cine ştie ce grozăvii am afla despre preoţii şi mai marii BOR dacă organele de anchetă ale statului (aservite lui Băsescu în prezent) şi-ar face treaba cu adevărat fără să trebuiască ca aceste mârşăvii să apară în presă şi/sau să se facă sesizări exprese... De fapt, în prezent, aceste organe nu fac nimic nici dacă sunt sesizate sau, dacă fac totuşi ceva, este insignifiant şi se întinde pe o perioadă de ani de zile, uneori depăşind cifra de 10 ani.

  
  Cu toţii am văzut şi auzit în presa scrisă şi audio-vizuală despre preoţi pedofili, homosexuali, care percep taxe care nu există, care se înfruptă din banul contribuabilor, atât de la stat cât şi din cotizaţii, alte încasări şi/sau donaţii, complici la infracţiuni cu interlopii, etc.

   În cazul lui Sergiu Nicolăescu, BOR, a fost nemernică. Biblia nu incriminează incinerarea şi nu o costa nimic să facă o slujbă religioasă aşa cum ceruse familia... Din contră... aici, BOR, a folosit dubla măsură şi minciuna pentru că, dacă ar fi arătat că este de acord cu incinerarea atunci ar fi pierdut o groază de bani încasaţi pentru locurile de veci (pe unele din ele le vând de zeci de ani, punând morţii unii peste alţii), ţinând cont că acestea sunt din ce în ce mai puţine... şi incinerarea ar fi o soluţie pentru viitor... Dar NU..., BOR demonstrează că este o sectă dictatorială cu enoriaşii şi ahtiată după bani (OCHIUL DRACULUI). Preţurile de mai jos sunt în Euro:







Componenții trupei Goodbye to Gravity, decedați în Colectiv, au fost omagiați de sonda InSight care a aterizat pe Marte

Numele lor, alături cele ale altor pământeni, au fost scrise pe un microcip, pe care sonda spațială l-a dus pe Marte.

Alex Pascu, Bogdan Lavinius, Vlad Ţenea şi Mihai Alexandru sunt printre numele trecute pe microcip, momentul fiind menționat și pe pagina de facebook a trupei Goodbye to Gravity.
Îi sunt aduse mulţumiri germanului Andreas Schönhofen, fan al trupei, "pentru minunata sa iniţiativă comemorativă", "astfel onorând memoria lor în afara lumii noastre şi în eternitate".
”În memoria celor patru membri decedaţi ai trupei <<Goodbye to Gravity>> am adăugat numele acestora în misiunea InSight către Marte (…) unde vor rămâne pentru totdeauna. Arta și numele trupei sunt strâns legate de călătoriile în spaţiu şi astronautică. Acesta este motivul pentru care am ales acest mod de a onora aceşti patru oameni”, a scris germanul pe Facebook, înainte de lansarea misiunii NASA.

duminică, 25 noiembrie 2018

Un preot şi-a dat foc în faţa Catedralei Neamului! Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional (Video)

Un preot şi-a dat foc în faţa Catedralei Neamului! Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional (Video)


Gest  peste extrem al unui preot, care şi-a dat foc în faţa Catedralei Mânturii Neamului, în timpul slujbei de sfinţire a edificiului din aceasta dimineață . Preotul incendiat se numeşte George Ciulei şi este din Constanţa.
Acesta este nemulţumit că i s-a luat dreptul de a sluji.
În 2015, preotul a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia şoferul vinovat a murit. 
Bărbatul a fost condus la o secţie de poliţie, unde a ajuns şi un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale deoarece a refuzat transportul la spital.

VIDEO AICI !
După 12 ani de preoţie, preotul din judeţul Constanţa a intrat în vizorul autorităţilor bisericeşti, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie în anul 2015.
Preotul George Ciulei a aflat, pe 16 noiembrie 2018, decizia definitivă a Consistoriului Mitropolitan (for de judecată bisericesc) al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, care l-a depus din treapta preoţiei pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”, deşi totul a plecat de la un accident rutier în care preotul a fost victimă.
Decizia Mitropoliei a venit după ce prima instanţă, cea de la Constanţa – Arhiepiscopia Tomisului, a luat aceeaşi hotărâre în anul 2016.
Părintele, revoltat de soluţia finală, i-a scris în urmă cu cinci zile o scrisoare Patriarhului Daniel, în care îi explică pe larg cazul său, solicitându-i o audienţă, scrie adevarul.ro.
Altfel, spune preotul disperat, pe 25 noiembrie o să-şi  dea foc în timpul slujbei de sfinţire a Catedralei Neamului. Până sâmbătă, 24 noiembrie, petiţionarul nu a primit nici un răspuns din partea Patriarhiei Române. „Pentru toate acestea, cu fiască supunere, în virtutea dreptului de devoluţiune pe care îl aveţi, dar şi ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, al cărei fiu duhovnicesc sunt, vă rog din suflet să mă primiţi în audienţă săptămâna aceasta (19 – 24 noiembrie n.red.), iar dacă nu am nici măcar acest drept, duminică, în ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”, şi-a încheiat părintele scrisoarea adresată PF Daniel. 

Poliția română așa acționează VIDEO!

Un tânăr este încătușat de poliție,cu forța este puțin spus  VIDEO!


"Siguranță și încredere" scrie pe ei. Credeți?
Se vede clar că nu opune niciun fel de rezistență și este de-a dreptul penibil să îi ceri unui om să-ți dea mâna când el nu mai mișcă. Înainte să începeți cu rasisme gen "cioara", să știți că e român.
Scrie un cititor 
VIDEO AICI !